Regulament

Regulament privind respectarea ordinii, disciplinei și comportamentului adecvat al spectatorilor la meciurile de fotbal disputate pe teren propriu.

În incinta stadionului și in anexele acestuia se aplică următorul regulament de ordine  în conformitate cu Legea Nr. 4/2008  – privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive și Legea Nr.60/1991, republicată – privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și Legea Nr.61/1991 –  privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice.

(A) Spectatorii sunt obligați să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori si forțele de ordine, pe traseele de deplasare către și de la locurile de desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, în apropierea și în interiorul bazelor sportive.
(B) La solicitarea forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, spectatorii au obligația de a prezenta documentele de acces și, după caz, actele de identitate.
(C) Spectatorii au obligația de a prezenta, la solicitarea forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
(D) În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligați să respecte ordinea, siguranța și regulile stabilite de organizator.
(E) Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar și al bagajelor, efectuat de personalul de ordine și siguranță, sau care săvârșește, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravențională în legătură cu competiția sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.
(F) Este interzis organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;

Spectatorilor le este interzis:
1) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
2) să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparțin și care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular;
3) să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
4) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
5) să introducă în arena sportivă inscripții, embleme, pancarte, bannere, afișe, steaguri sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conținut obscen;
6) să refuze prezentarea documentelor de acces și, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță;
7) să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv si al bagajelor de către forțele de ordine;
8) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine;
9) să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile si imobile aflate în incinta bazei sportive, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc;
10) să escaladeze gardurile care delimitează spațiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
11) să se cațere pe gardul care delimitează spațiul de joc de tribună;
12) să pătrundă pe suprafața de joc, cu excepția cazurilor de forță majoră;
13) să savârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze înjurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
14) să profereze ori să scandeze înjuri, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță;
15) să amenințe cu acte de violență forțele de ordine sau personalul de ordine și siguranță;
16) să își ascundă fața cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenția de a împiedica identificarea;
17) să scrie sau să deseneze pe pereții imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivă sau în arena sportivă;
18) să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunțurile și afișele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum și să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;
19) să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forțele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri și a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
20) să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afișele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;                                                           21) să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
22) să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forțelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamități naturale sau al altor pericole;
23) să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusa de către personalul de ordine și siguranță sau de către forțele de ordine;
24) accesul spectatorii se face doar prin porțile indicate pe bilet;
25) spectatorii sunt obligați sa-și ocupe locul de pe rândul și din sectorul indicat pe bilet;
26) spectatorii sunt rugați să vină la stadion începând cu ora deschiderii porților, pentru evitarea aglomerației;
27)spectatorii sunt rugați să-și procure biletele începând cu prima zi în care acestea sunt puse în vânzare;                                                                                                                                         28) consumul de semințe de floarea soarelui și de dovleac este interzisă;
29) să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor publice și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;.
30) Pe stadionul Transil, spectatorilor le este INTERZIS să intre cu următoarele obiecte și în următoarele situații:

  1. a) cu materiale pirotehnice de orice natură (artificii, torțe, fumigene, etc)
  2. b) cu băuturi alcoolice
  3. c) sub influența alcoolului
  4. d) cu recipienți cu apă sau băuturi răcoritoare de orice fel (sticle, PET, cutii din carton)
  5. e) cu arme albe (cuțite, șurubelnițe, metale ascuțite, lacăte, etc)
  6. f) cu monezi, brichete, umbrele, mănunchiuri de chei, mai multe brelocuri, etc
  7. g) cu steaguri cu bețe din plastic cu diametru mai mare de 16 mm
  8. h) cu materiale de propagandă care incită la: denigrarea țării, xenofobie, ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență publică
  9. i) cu camere de filmat de tip handycam

Dacă vor exista spectatori care, din necunoaștere a regulilor stabilite, vor veni la stadion cu obiecte interzise, acestea vor fi depuse într-un spațiu special amenajat si recuperate la sfârșitul partidei.
Organizatorul își rezervă dreptul de a înregistra și supraveghea video comportamentul persoanelor aflate în incinta stadionului și a anexelor acestuia.

Organizatorul este obligat să ia măsuri pentru îndepărtarea participanților care prin modul de manifestare, tulbură ordinea și liniștea publică, iar când aceștia nu se supun, să semnaleze organele de poliție.

Organizatorul are obligația legală conform prevederilor art. 10 pct. 1 si 2 din legea Nr. 4/2008 de a interzice accesul în incinta stadionului și a anexei acestuia a persoanelor turbulente sau potențial turbulente ori a persoanelor cărora le-a fost interzis accesul la competițiile sau jocurile sportive, ale căror date de identitate le-au fost comunicate, în condițiile legii, de autoritățile competente, a persoanelor care sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor halucinogene, precum și a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, substanțe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, sticle, corpuri contondente, cuțite, pumnale, șișuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere ori lovire sau ce pot fi folosite la acțiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violență, care au săvârșit fapte, acte sau gesturi obscene, au proferat ori au scandat înjuri, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora, au proferat ori au scandat înjuri, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță.

Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală în conformitate cu prevederile legale.

Constatarea faptelor de natură civila, penală contravențională sau disciplinară cade în sarcina forțelor de ordine, a organizatorului și a societății specializata de pază, iar sancționarea faptelor prevăzute va fi făcuta de organele abilitate.